Reduceri la abonamentele CTS pentru studenți

Dacă folosiți transportul în comun, dar vi se pare că este mult prea scump, puteți obține reduceri la abonamentele CTS urmând câțiva pași simpli.

Reducerile nu se acordă doar studenților ci tuturor care au un Quotient Familial (QF) mic.

Aceste reduceri nu sunt neglijabile în condițiile în care un abonament lunar costă 25.60 euro/lună (până la vârsta de 25 de ani) iar datorită reducerilor un student poate ajunge să plătească mai puțin de 1 euro/lună.

Bursa Socială CROUS

Daca ai o Bursă Socială Crous Échelon 1-7, reducerea poate fi destul de importantă.

  1. Imprimi Attestation Definitive de Bourse (și cea Conditionnelle e ok dacă n-o ai încă pe cea Definitive)
  2. Mergi cu ea la sediul CTS
  3. Vei obține reducerea pe baza eșalonului de bursă, prețul abonamentului putând fi redus până la 3,10 euro/lună
  4. Îți poți reîncărca abonamentul cu noul tarif în sediul CTS pe mai multe luni (pe maxim un an).

Atenție! Reducerea se aplică din luna în care o ceri chiar dacă ai deja un abonament pe luna respectivă (adica practic nimic nu se schimbă pentru tine în luna respectiva, doar că în viitor vei avea reducerea pe 11 luni în loc de 12).

Bursa Socială CROUS (sau oricine cu un Quotient Familial (QF) mic)+ Asigurare de Sănătate (sau mutuelle) MGEL

Studenții care au o bursă socială (sau oricine cu un Quotient Familial (QF) mic) și o asigurare de sănătate (sau mutuelle) plătită la MGEL poate obține două reduceri care pot fi cumulate. Prima reducere la sediul CTS, iar a doua reducere la centrul MGEL – numai în cazul în care alegeți să vă reîncărcați abonamentul la ei. Astfel, în funcție de bursă puteți ajunge să plătiți doar câteva zeci de cenți pe lună la abonamentul de tram/bus.

  1. Imprimi Attestation Definitive de Bourse
  2. Mergi cu ea la sediul CTS
  3. Obții reducerea pe baza eșalonului de bursă
  4. Mergi la MGEL
  5. Vei obține o altă reducere de la MGEL, în jur de 2,1 euro/lună
  6. Îți poți reîncărca Badgeo cu cele două reduceri cumulate

Downsides: pentru reducerea de la MGEL trebuie neapărat să îți încarci Badgeo-ul la sediul lor și de obicei e multă lume acolo, ai de așteptat cam o jumătate de oră; teoretic se pot lua și rendez-vous online, dar nu m-am prins cum acum câteva luni și când am întrebat o doamnă de acolo cum se face, nici ea nu știa). În plus, poți să ți-l încarci pe max 3 luni o dată și reducerea se oferă doar din luna în care îți faci asigurarea/mutuelle (de obicei septembrie) până în iunie, deci maxim 10 luni pe an școlar (chiar dacă asigurarea e valabilă până în decembrie anul școlar următor).

Studenții care nu au o bursă socială (sau orice persoană cu venituri reduse)

Pentru cei care nu au o bursă socială sau au Échelon 0 (acum începe numărătoarea de la 0 bis) – cel care nu vă dă dreptul la o reducere la abonamentul CTS, există centre sociale în Strasbourg unde puteți merge să obțineți o reducere în funcție de Quotient Familial (QF) sau veniturile voastre lunare. Unul din aceste centre se numește Espace Belin, situat pe 11 Rue de Genève, 67000 Strasbourg. Acolo puteți merge să luați un RDV cu un asistent social care vă va răspunde la toate întrebările.

Sediul centrului social s-ar putea să fie altul, în funcție de adresa voastră.

Dacă Quotient Familial (QF) e mai mare de 230, e OK și Quotient-ul familial calculat de CAF; dacă cumva ai declarație de impozit pe anul precedent, îți poate calcula QF- ul și primăria ta de cartier.

Credits

[kleo_list align=”left”][kleo_list_item icon=”0″]Text: Bianca-Eliza Oneață | desprenoioamenii[/kleo_list_item][kleo_list_item icon=”0″]Photo: LaStrasbourg.com[/kleo_list_item][/kleo_list]

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here